Recunoștința de a fi
„Norii trec prin cer așa cum încercările trec prin suflet; lumina rămâne acolo unde recunoștința a învățat să locuiască.”M.P.✍️
În viață nu trebuie să ne plângem de nori,
dacă am avut harul să ne trezim în zori.
Să fim recunoscători soarelui
că ne amintește, în fiecare dimineață,
că lumina nu obosește să se întoarcă.
Cerului,
că ne poartă deasupra capului infinitul,
ca o tăcere în care Dumnezeu își scrie răbdarea.
Pământului,
că ne primește fiecare pas
fără să ne întrebe cine am fost,
ci doar încotro mergem.
Naturii,
că în fiecare frunză se ascunde o lecție,
în fiecare râu o curgere a timpului,
în fiecare munte o chemare spre înălțare.
Norii nu sunt pedeapsa luminii,
ci dovada că și cerul își schimbă gândurile.
Furtuna nu este sfârșitul liniștii,
ci începutul unei alte limpezimi.
Omul suferă nu pentru că lumea îi este potrivnică,
ci pentru că uită să privească dincolo de ceea ce îi lipsește.
Acolo unde se sfârșește dorința,
începe recunoștința;
iar acolo unde înflorește recunoștința,
sufletul nu mai caută să stăpânească lumea,
ci învață să aparțină ei.
Viața nu ne datorează nimic.
Ea doar ne încredințează o clipă din eternitate,
iar felul în care o locuim
devine răspunsul nostru către Cer.
De aceea, să nu ne plângem de umbre.
Umbra există numai acolo unde lumina a trecut mai întâi.
Să nu ne temem de trecerea timpului.
Timpul nu ne ia viața,
ci o transformă în înțeles.
Iar dacă, la sfârșitul unei zile,
mai putem rosti un „mulțumesc”
din adâncul inimii,
înseamnă că am înțeles
că adevărata bogăție nu este ceea
ce adunăm,
ci ceea ce ne transformă.
Maria Porumb ✍️



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu