CORINA-ROTH

 „Florinel, doamnei nu o să-i placă florile tale! Sunt din grădină, noi avem de la florărie!”, strigau copiii

Florinel avea zece ani și, în dimineața primei zile de școală, se trezise înainte să sune ceasul.

Pe masa din bucătărie îl aștepta ghiozdanul pregătit de cu seară, iar lângă el se afla un buchet de flori legat cu o panglică albă.

Nu era un buchet cumpărat.

Erau câteva dalii, crăițe, cârciumărese și margarete culese din grădina din spatele casei.

Mama lui se trezise cu noaptea-n cap să le aleagă pe cele mai frumoase.

Le curățase frunzele, le potrivise una lângă alta și le legase cu grijă.

— Uite, mamă, să i le dai doamnei învățătoare.

Florinel s-a uitat la buchet.

— Dar ceilalți copii o să aibă flori de la magazin…

Mama a zâmbit.

— Și florile noastre ce au?

— Nimic…

— Atunci să le duci cu drag. Eu le-am ales pe cele mai frumoase.

Florinel a luat buchetul și a plecat spre școală.

Pe uliță mai treceau și alți copii.

Unii veneau cu părinții cu mașina.

Alții țineau în brațe buchete mari, împachetate în hârtie lucioasă.

Trandafiri.

Crini.

Orhidee.

Când Florinel a intrat în clasă, câțiva colegi s-au uitat imediat la florile lui.

— Ce-s alea?

Florinel și-a strâns buchetul mai tare la piept.

— Pentru doamna.

Un băiat a început să râdă.

— Florinel, doamnei nu o să-i placă florile tale! Sunt din grădină! Noi avem de la florărie!

Câțiva copii au râs și ei.

— Uite, ale mele au și ambalaj!

— Ale mele au costat o sută de lei!

Florinel nu a mai spus nimic.

S-a dus la banca lui și a pus buchetul încet lângă ghiozdan.

Pentru prima dată în dimineața aceea, florile i s-au părut urâte.

A început să observe tulpinile puțin strâmbe.

O petală ruptă.

Frunzele care nu erau toate la fel.

S-a gândit că poate mama lui greșise.

Poate chiar trebuiau cumpărate.

Când învățătoarea a intrat în clasă, copiii au început să vină pe rând la catedră.

— Pentru dumneavoastră!

— Mulțumesc, dragul meu!

Pe masă s-au adunat buchete mari și colorate.

Florinel rămăsese ultimul.

Doamna s-a uitat spre el.

— Florinele, tu nu vii să mă saluți?

Băiatul s-a ridicat.

Dar florile au rămas pe bancă.

— Ba da…

— Și buchetul acela frumos?

Florinel a coborât privirea.

— Nu mai contează.

Învățătoarea s-a apropiat.

— Cum să nu conteze?

Un copil din spate a spus:

— Sunt din grădină, doamna! Nu sunt cumpărate!

Doamna s-a uitat la Florinel.

— Așa este?

Băiatul a dat din cap.

— Mama le-a cules azi-dimineață.

— Mama ta?

— Da. A zis că sunt cele mai frumoase din grădină.

Pentru câteva secunde, învățătoarea nu a spus nimic.

Apoi a luat buchetul în mâini.

L-a privit atent.

— Știi ceva, Florinele?

Băiatul a ridicat ochii.

— Ce?

— Mama ta a avut dreptate.

Copiii au tăcut.

— Florile astea chiar sunt foarte frumoase.

Apoi învățătoarea a ridicat buchetul și a spus:

— Și mai au ceva ce nu putem cumpăra din nicio florărie.

— Ce? a întrebat o fetiță.

— Au fost culese special pentru mine.

Florinel a zâmbit pentru prima dată.

Învățătoarea a luat o vază mică de pe dulap, a pus apă în ea și a așezat florile lui Florinel chiar pe catedră.

În fața ei.

Celelalte buchete erau mai mari.

Unele mai scumpe.

Unele mai perfecte.

Dar florile din grădina mamei lui Florinel au rămas toată ziua pe catedră.

La sfârșitul orelor, învățătoarea l-a oprit câteva secunde.

— Să-i spui mamei tale că îi mulțumesc.

— Îi spun.

— Și să-i mai spui ceva.

— Ce?

— Că mi-a adus aminte de copilăria mea. Și mama mea îmi punea flori din grădină în prima zi de școală.

Florinel a plecat acasă aproape alergând.

Când a intrat pe poartă, mama lui strângea rufele de pe sârmă.

— Ei? I-au plăcut?

Florinel a venit direct la ea și a îmbrățișat-o.

— Mamă…

— Ce-ai pățit?

— La anul să nu cumpărăm flori.

Femeia a râs.

— Păi nici anul ăsta n-am cumpărat.

— Știu. Dar la anul vreau tot din grădina noastră.

Mama l-a mângâiat pe cap.

Florinel nu i-a spus că ceilalți râseseră.

Nu mai conta.

În dimineața aceea învățase ceva ce avea să țină minte mult timp:

nu tot ce este scump este și mai valoros.

Uneori, un buchet cules

 de o mamă din propria grădină poate valora mai mult decât toate florile dintr-o florărie.

Pentru că unele lucruri nu se măsoară în bani.

Se măsoară în timpul, grija și dragostea cu care au fost făcute.

Sursa

Internet