.jpg)
🍂 LEGENDA GUTUII – fructul de aur despre care bătrânii spuneau că păstrează căldura soarelui peste iarnă
Se spune că, demult, într-un sat așezat între dealuri, trăia o bătrână singură într-o căsuță mică, la marginea unei livezi.
Nu avea avere și nici hambarele pline. Avea doar câțiva pomi, o grădină și un gutui bătrân care, în fiecare toamnă, îi umplea curtea de parfum.
Într-un an însă, frigul a venit mult prea devreme.
Recoltele au fost slabe, iar oamenii se temeau de iarna care urma. Într-o seară rece, cineva a bătut la ușa bătrânei.
Era un copil sărman, flămând și înghețat.
— Bunico, ai ceva de mâncare? a întrebat el încet.
Femeia s-a uitat prin cămară. Nu-i mai rămăsese decât o bucată de pâine pentru ziua următoare.
A rupt-o în două și i-a dat copilului jumătatea mai mare.
Apoi a luat ultima pătură groasă din casă și i-a pus-o pe umeri.
Dimineața, copilul dispăruse.
Dar în fața casei se petrecuse ceva nemaivăzut.
Gutuiul bătrân, care în acel an nu făcuse niciun fruct, era încărcat cu gutui mari și galbene, strălucind în lumina dimineții asemenea unor bulgări de aur.
Bătrâna a cules câteva și le-a dus în casă.
Parfumul lor a umplut toate odăile.
Iar când a tăiat prima gutuie, miezul ei avea culoarea caldă a soarelui de toamnă.
Legenda spune că acel copil fusese trimis pentru a încerca bunătatea femeii, iar pentru că ea împărțise puținul pe care îl avea, gutuiul îi fusese dăruit ca răsplată.
De atunci, oamenii au început să așeze gutui pe dulapuri și la ferestre, pentru ca parfumul lor să rămână în casă cât mai mult timp.
Bătrânii mai spuneau ceva frumos:
„Cât timp miroase a gutui într-o casă, toamna încă n-a plecat de tot.” 🍐🍁
Și poate că de aceea, după atâția ani, parfumul unei gutui ne poate duce într-o clipă înapoi în casa bunicilor, lângă soba caldă și zilele în care fericirea însemna atât de puțin.
🍂 Tu îți mai amintești gutuile pe care bunica le păstra deasupra dulapului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu