.jpg)
“Acum, la anii aceştia, uitându-mă în urmă spun că sunt foarte mulţumită de mine. Am răzbit”
A făcut o carieră fără sprijin, numai prin puterile sale. Iar după reacţiile publicului n-a prea greşit. Tot proiectul acesta care s-a chemat viaţa sa poate părea neinteresant în ochii altora, dar este o viaţă de om care a aşezat lucrurile unul lângă altul cu dragoste. Visa să devină medic, a fost pe rând secretară de şcoală, mânuitoare de păpuşi, contabilă, casieră, desenator tehnic. În cele din urmă a studiat actoria. A debutat alături de Birlic în “Două lozuri”, dar abia în anii ’70 cariera sa a intrat pe o pantă ascendentă. După ce a ieşit la pensie de la Nottara, a mai avut câteva roluri principale la Ploieşti. A fost profesor vreme îndelungată, iubindu-şi studenţi ca nimeni altcineva. Acum, Margareta Pogonat este pensionară. “Era sărăcie în vremea copilăriei mele, iar singura perioadă de care îmi amintesc cu mare plăcere a fost cea în care într-adevăr ajunsesem la o limită de sus a carierei mele, după care lucrurile au început din nou să coboare pe panta pe care urcaseră. Când au ajuns la un stadiu anume m-am apucat de altceva. Am fost pregătită să nu meargă lucrurile, să am piedici. Poate că şi zodia mea a avut un cuvânt de spus. De acasă, înaintea unei acţiuni, începeam să fac mişcările ca la şah, să le gândesc înainte. Dacă mă întreabă cutare ce-i răspund, dacă îmi face nu ştiu ce chestie cum să ripostez. Sigur, printre toate acestea au fost şi lucruri surprinzătoare, dar nu atât încât să mă demobilizeze”.
A fost o luptătoare, nu a avut altă soluţie. Timp de 15 ani a făcut naveta cu trenul. Nu a avut timp să se gândească. Dacă a văzut că nu merge, că s-a lovit de un zid, a luat-o imediat în altă parte. Pe unde a găsit o breşă. Nu a stat în faţa zidului să spună ce piedică i s-a pus. A trebuit să răzbească. “Acum, la anii aceştia, uitându-mă în urmă spun că sunt foarte mulţumită de mine. Am răzbit. Am crescut un copil, bine, a fost serios, a făcut o facultate, în condiţiile în care eu eram aproape zilnic plecată, veneam noaptea, făceam un duş şi plecam iar. Am avut această putere, în clipa în care nu am mai jucat în teatru, sau nu am mai fost mulţumită în teatru am zis fac altceva. M-am apucat, fără să spun cât îmi este de greu, de o altă meserie, pentru că a fi profesor este o cu totul altă meserie. Mi-am pus toate ambiţiile în studenţii mei şi nu m-am mulţumit cu puţin în ceea ce-i priveşte. Le-am spus mereu că nu nota contează. Eu, ca actor, urăsc notele acelea pentru că nu notele dau adevărul, nu ele spun adevărul despre tine. Nu am avut niciodată încredere deplină în oameni, pentru că există un instinct de conservare. În plus, meseria pe care am avut-o şi care implică psihologie, m-a învăţat de-a lungul carierei mele, studiind atâtea personaje, să cunosc omul după cinci minute cât vorbesc cu el. Îmi dau seama ce-i poate pielea. Am ştiut câtă încredere să acord cuiva. Nu pot să spun că nu am fost înşelată în încredere, slavă Domnului... Dar nu atât cât să mă descumpănească.”
A suportat coborârea de pe scenă mai uşor fiind profesor. De iubit a iubit absolut toate rolurile pe care le-a jucat. Altfel nu ar fi putut să le facă. Slabe, bine scrise sau nu, bune, le-a completat cu dinăuntrul său, cu ceva. A lucrat bine cu toţi partenerii. “Dacă nu ne susţinem unii pe alţii nu iese nimic, nu putem juca singuri. Un actor de calitate, un om talentat, indiferent dacă joacă alături de o pisică, tot simte, tot transmite ceva. Chiar tăcând transmite, stând într-un picior, pe scenă sau în faţa aparatului.”
Margareta Pogonat are o stea după modelul Walk of Fame în faţa ci¬nema¬to¬gra¬fului din Ploieşti, alături de Toma Cara¬giu şi Ştefan Bănică senior. Este o femeie care a reuşit să izbândească acolo unde cei mai curajoşi nu au avut puterea. Toate emoţiile, toate stările bune, toate stările chiar şi mai puţin bune au ajutat-o să construiască. Atât o carieră de excepţie, cât şi o viaţă împlinită.
Sursa:
http://jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu