CORINA-ROTH

Maestrul umorului, Puiu Călinescu: crescut fără mamă, fără tată şi bătut de mătuşi. Tulburătoarea poveste a "elevului" lui Stan şi Bran

"Am avut într-o seară un spectacol într-o pădure, într-o casă sumbră de tot. Spectatorii erau legionari, cu Zelea Codreanu, cu tot. Aşa erau unii, şi mai sunt, bolnavi de comunism, legionarism, altele. Eu, slavă Domnului, nu am poftă nici de una, nici de alta. Am poftă de mine! Să ne ţină Dumnezeu, că sunt multe de făcut! Eu am fost crescut în credinţă şi aşa merg mai departe, deşi nu e cazul să te lauzi cu asta... Trebuie să ne pregătim, că nu se ştie când vine năbădăioasa cu coasa. I-am zis odată prietenului meu Gică Petrescu, care a făcut armata cu Napoleon, şi care tot strângea avere: <> Asta e! Că tot strânge omul, se chinuie, se necăjeşte, vine doamna şi gata. Laşi totul şi pleci cu dânsa...”. Şi autorul acestei confesiuni, Puiu Călinescu, a plecat cu "dânsa”, la 16 mai 1997. "Este foarte greu să povestesc cine a fost tatăl meu. Nu-mi ajung vorbele... A fost un om mare!”, astfel şi-a început povestea Carmen Călinescu, fata marelui actor. Ne-am întâlnit la Casa Boema, locul de taină fiind ales chiar de doamna Călinescu... Grădina Boema, ce vremuri! Lumea se călca în picioare pe stradă, se oprea circulaţia, când la "grădină” juca Puiu Călinescu, alături de alţi mari actori... 

"Perioada lui de glorie a început, prin anii '70, cu <> la Boema - spune Carmen Călinescu. Nu se putea circula pe stradă când avea spectacol! Biletele se vindeau cu o săptămână înainte. Câştiga foarte bine, dar cheltuia totul cu noi, copiii, cu mama... Le-a ajutat până şi pe mătuşile care îl bătuse în copilărie”... Alexandru Călinescu (Puiu fiind numele de scenă) a avut o copilărie sumbră. "Nu a avut parte de nici o jucărie! Nouă, mie şi surorii mele, Silvia, ne-a oferit totul! - mai spune Carmen. De unde a învăţat omul ăsta să ofere, când el nu primise nimic, niciodată?! A crescut fără mamă, fără tată şi a fost bătut de mătuşi. Fotina Călinescu a răcit la un bal şi a murit când el avea 5 ani. Iar tatăl lui a fost actorul Jean Tomescu, din Craiova”. Mătuşile din partea mamei au devenit responsabile de soarta juniorului şi au încercat să-l educe, pentru a se alege ceva din puiu’ de om. Şi s-a ales! "Nu prea îi plăcea cartea şi mătuşile l-au trimis la muncă. Aşa a început tata să lipească afişe. Mama l-a cunoscut de prin 1944. A fost o iubire nebună. Mama, fată de pension, cu fiţe, avea o prietenă şi mergeau împreună la film. Taică-miu juca în pauză la cinematograf. Se uita la Stan şi Bran, la Charlie Chaplin şi apoi intra şi juca... Ei au fost profesorii lui! ”, îşi aminteşte urmaşa.

Bineînţeles că părinţii domnişoarei de pesion nu au fost prea încântaţi de tânărul artist Călinescu. Dar destinul torcea calm în fuiorul vieţii celor doi iubiţi... "A venit bombardamentul, iar bunicii din partea mamei au avut mult de suferit. Au rămas fără nimic – spune Carmen Călinescu. Tata se ridicase şi devenise actor, putând să ajute familia financiar. Nu te puteai supăra pe el. Era un om care te făcea să lupţi, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată. Spunea că, dacă nu-ţi chiorăie stomacul şi n-ai pantofii rupţi, e tot ceea ce îţi trebuie ca să fii fericit. Nu a ţinut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulţumită”... Iar eu stăteam acum, după numeroase decenii, în restaurantul Boema, la masă cu fiica lui Puiu Călinescu, care nu ştia ce să spună mai întâi, ce fotografie să-mi arate mai grabnic, pentru a cinsti memoria tatălui său, dar şi pentru a mă vedea pe mine mulţumită că mi-a încredinţat cele mai importante amintiri despre marele actor care a jucat până când fuiorul i s-a oprit.    

Au fost momente emoţionante, dar povestea şi-a urmat cursul... "În 1995, sora mea, Silvia, a murit la 50 de ani – spune mezina. Între mine şi ea era o diferenţă de 11 ani. Iar tata a plecat, doi ani mai târziu, la 16 mai 1997. A fost cumplit! Sora mea a avut o moarte fulgerătoare. Era văduvă şi rămăsese singură. Băiatul ei, Bogdan, era plecat la mare. În 1995 nu prea erau telefoane mobile să ţinem legătura. Eu, cu mama şi cu tata, eram în vacanţă, la Predeal. Când ne-am întors în Bucureşti, am sunat-o pe Silvia, dar nu răspundea. Am mers şi am spart uşa. Ea era moartă în hol. Făcuse comoţie cebrală”. Cea mai grea încercare peste care trebuie să treacă un părinte! Să trăiască să-şi vadă copilul adormit pe veci. "Prin luna martie a anului 1997, mi-a spus la telefon că nu mai vedea bine, la două zile după ce i se făcuse rău pe scenă - îşi aminteşte Carmen Călinescu. Însă el a continuat să joace. Am mers la Spitalul Militar. Se pare că suferise atunci un infarct. Urca pe scenă susţinut, sprijinit, doar ca să joace. Era din ce în ce mai rău. Şi, pe data de 1 mai 1997, ne-am strâns toţi, pentru că aşa a vrut tata, şi am plecat la Sinaia. Se simţea foarte rău, se sprijinea mereu de mine. Îmi spunea <>, iar el nu avea nimic în mână! Am fost să-i facem o ecografie, doctorul s-a uitat spre mine, vrând să-mi spună ceva. Eu eram terminată. I-am zis că tata este amator de bere şi l-am întrebat dacă pot să-i dau. Iar el mi-a răspus că pot să-i dau orice! Eu tot nu realizam gravitatea. A doua zi l-au dus de urgenţă la Spitalul Floreasca. Era o mână de om, dar îl dureau toate! Nu mai era tata! Vineri dimineaţa mă duc înapoi la spital, la reanimare, şi el nu era. M-am speriat. O asistentă mi-a spus că-şi revenise şi că fusese mutat într-un salon, la terapie. Intru în salon, iar tata era înconjurat de asistente. Le spunea glume. Când m-a văzut, i-a căzut o lacrimă. <>, l-am întrebat. <>, mi-a răspuns. Avusese temperatură foarte mare, era pe perfuzii, dar voia să trăiască. Mă întreba tot timpul dacă pică în perfuzie”. Cu toate că o simţea din ce în ce mai aproape pe "dânsa” cu coasa, actorul voia să plece, fiindcă a doua zi, sâmbătă, avea spectacol. Fiica l-a liniştit, păcălindu-l că se amânase spectacolul, fiindcă nu se vânduseră bilete. L-a întrebat apoi ce-şi doreşte să-i aducă mai târziu, căci  trebuia să ajungă la şcoală, unde era profesoară. La ora 17.00, fata dă să intre în salon. "Nu mai aveţi voie să intraţi. A decedat!”,  a auzit o asistentă cum o informa, extrem de conştiincios. "În acel moment am simţit că mă prăbuşesc, cu punga în care aveam supa şi compotul pe care şi le dorise – povesteşte Carmen Călinescu. Am apucat să văd că în patul lui era altcineva. Când plecasem dimineaţa de la spital era bine, vorbea, şi nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Mi s-a spus că decedase la 16:45”. Un sfert de oră. Atât. Dacă n-ar fi plecat, dacă ar fi venit mai devreme, dacă şi iar dacă... Frământări deşarte. "Dânsa” îi dăduse întâlnire lui Puiu Călinescu la 16:45.  "Mi s-a povestit că era înconjurat de asistente, că le spunea glume şi că din senin a făcut un stop respirator. A murit cum şi-a dorit: cu zâmbetul pe buze. Totuşi stau şi mă gândesc iar enigma tot nu mi-a dezlegat-o nimeni până acum. Dacă a murit cu doar un sfert de oră înainte să ajung eu, iar el nu mai era în salon şi altcineva îi luase locul, unde îl duseseră pe tata? Nici acum nu ştiu de ce s-au grăbit să-l ia?! Acum regret că am plecat de lângă el”, spune Carmen, cu lacrimi în ochii ei mari ce îmi amintesc de Puiu Călinescu.

A fost un şoc! Nu se aştepta nimeni ca Puiu Călinescu să plece atât de devreme, la doar 77 de ani. "Dintotdeauna suferinţele le trata cu indiferenţă. Era pe la Petroşani, într-un turneu, şi avea două spectacole pe zi. În timpul matineului, i s-a făcut rău pe scenă. Au venit şi l-au luat cu Salvarea. Nu ştiu ce i-au făcut doctorii de la spital, dar la ora opt seara, era din nou pe picioare, în teatru - îşi mai aminteşte Carmen Călinescu. Altă dată, a venit asistenta să-i facă o injecţie, că tata avea probleme şi cu inima, şi cu rinichii, i-a băgat acul şi, când să-i facă injecţia, Puiu Călinescu era chemat în scenă. Tata şi-a tras repede pantalonii şi a fugit pe scenă, cu tot cu acul de la seringă”. Acesta a fost Puiu Călinescu, un mare actor român, care, dacă i s-ar fi dat şansa să joace pe scena vieţii în altă ţară, ar fi putut ca numele său să facă înconjurul lumii, mai abitir decât cel al lui Louis de Funes. 

Doamna Călinescu a murit în 2002, reluându-şi, după cinci ani, locul lângă soţul său, strălucind împreună pe cer, alături de celelalte stele...

Doar 500 de lei primiţi din drepturile tatălui

Carmen Călinescu s-a născut în anul 1956. Este profesor inginer, grad didactic I. Din 2007 predă la Colegiul de Aeronautică "Henri Coandă”. "În învăţământ am intrat în 1983, la doi ani după ce am terminat Facultatea Politehnică. Am fost inginer stagiar la un grup de şantiere, pe Şoseaua Gării Căţelu. Mi s-a oferit un post în învăţământ, băieţelul meu, Răzvan, avea doi ani atunci. Aveau nevoie de discipline tehnice la liceele de matematică-fizică. Ceea ce, la vremea respectivă, era foarte bine. Un inginer câştiga cam cât lua un profesor. Şi am acceptat să intru în învăţământ, fiindcă aveam mai mult timp pentru copil – spune profesoara Carmen Călinesu. Elevii săi ştiu că este fata lui Puiu Călinescu. "Sunt copii în clasa a IX-a care au auzit de tata. Ei nu au mai mult de 14 ani, iar tata e mort de 15 ani şi îl recunosc pe Puiu Călinescu! Sunt foarte curioşi să afle cât mai multe despre el. Mă tot întreabă <>...”, mărturiseşte impresionată fiica actorului. Cu ani în urmă, moştenitoarea a încercat să facă un festival de teatru satiric pentru copii, în memoria lui Puiu Călinescu. "Poate n-am ştiut eu cui să mă adresez”, îmi spune ea, zâmbind cu subînţeles. Am întrebat-o cât a primit din drepturile care i se cuvin ca moştenitor al marelui actor. Răspunsul: "Nici nu mi-a trecut prin cap să câştig ceva! Tata a făcut doar din pasiune ceea ce a făcut, nicidecum pentru bani. Viaţa lui a fost scena. El mi-a spus: <>. Şi aşa a fost! Am luat, anul trecut, vreo 500 de lei pentru scenetele scrise de tata... Mai bine nu mă mai duceam! Nici eu nu sunt omul banului. Iar el, de acolo de unde este, se bucură doar că banii sunt undeva... Când a murit, am sunat la Teatrul Tănase să anunţ şi să rog conducerea să accepte să-l depunem în holul Sălii Victoria, sala pe care el o umplea. Nu s-a putut”, şi-a amintit Carmen Călinescu.

Ce spune nepotul, Răzvan Călinescu

Biatul lui Carmen Călinescu, Răzvan, este manager de proiecte în IT. La un training, Răzvan Călinescu a câştigat diploma de "Cel mai bun actor”, fără să se ştie că el este nepotul lui Puiu Călinescu. "Aveam 16 ani când a murit, dar pentru mine a fost un model. Nu vreau să mă prezint: <>”.

Ce nu ştiaţi despre Puiu Călinescu

* desena foarte bine
* îi plăcea foarte mult să conducă; rareori depăşea viteza de 30km/h
* deţinea automobilul Renault Gordini, cu numărul de înmatriculare 1B7067
* în anul 1961 a scris o comedie cinematografică, cu titlul "Tată fără voie”; Sergiu Nicolaescu nu a fost de acord ca opera sa să fie ecranizată

Sursa:
 http://jurnalul.ro