.jpg)
ROMÂNIA E UN SAT
FELICIA FELDIOREAN
Doar ia românească,Mai vrea să ne păzeascăDe relele din noi,De ploi şi de război.
Vă spun ce mi se pare-acum,Că România e un satÎn care fiecare ştieCând ai venit, când ai plecat.
Când ai venit, când ai plecat,Nu poţi avea nici un secret,Căci România e un sat,Şi telefonul e defect.
Cum stau ţărăncile la poartă,Aşa stau toţi şi ne privesc,Poporul meu are o soartăCa un blestem nepământesc.
Toţi alergăm spre nu ştiu unde,Şi nu ştim să venim 'napoi,Atâta jale mă pătrunde,Căci oamenii sunt tot mai goi.
Ţărani am fost din străvechime,Ţărani am fost şi vom muri,Dar noi ne cumpărăm destinePentru-a trăi, pentru-a iubi.
Popor român cu ţara-n spate,Popor român cu sacii goi,Cine mai crede în dreptate?Ne scufundăm de-atâtea ploi.
Şi totuşi eu mai cred în stele,Şi totuşi eu mai cred în ea,În ţara mea cu mari sechele,Eu cred că ea va re-nvia.
Dar trebuie să mute-odatăMizeria în univers,Din ţara asta asudatăCe a luat-o-n sens invers.
Va fi iar linişte acasă,Va fi iar linişte în sat,Şi-atunci vom sta din nou la masăCu cel sărac, cu cel bogat.
Vreau linişte în România,Vreau linişte în univers,Am obosit, mă doare gliaŞi nu mai vreau decât să ţes.
Să ţes o ie românească,O ie pentru ţara mea,S-o apere şi s-o păzeascăDe toate relele din ea.
FELICIA FELDIOREAN
Doar ia românească,Mai vrea să ne păzeascăDe relele din noi,De ploi şi de război.
Vă spun ce mi se pare-acum,Că România e un satÎn care fiecare ştieCând ai venit, când ai plecat.
Când ai venit, când ai plecat,Nu poţi avea nici un secret,Căci România e un sat,Şi telefonul e defect.
Cum stau ţărăncile la poartă,Aşa stau toţi şi ne privesc,Poporul meu are o soartăCa un blestem nepământesc.
Toţi alergăm spre nu ştiu unde,Şi nu ştim să venim 'napoi,Atâta jale mă pătrunde,Căci oamenii sunt tot mai goi.
Ţărani am fost din străvechime,Ţărani am fost şi vom muri,Dar noi ne cumpărăm destinePentru-a trăi, pentru-a iubi.
Popor român cu ţara-n spate,Popor român cu sacii goi,Cine mai crede în dreptate?Ne scufundăm de-atâtea ploi.
Şi totuşi eu mai cred în stele,Şi totuşi eu mai cred în ea,În ţara mea cu mari sechele,Eu cred că ea va re-nvia.
Dar trebuie să mute-odatăMizeria în univers,Din ţara asta asudatăCe a luat-o-n sens invers.
Va fi iar linişte acasă,Va fi iar linişte în sat,Şi-atunci vom sta din nou la masăCu cel sărac, cu cel bogat.
Vreau linişte în România,Vreau linişte în univers,Am obosit, mă doare gliaŞi nu mai vreau decât să ţes.
Să ţes o ie românească,O ie pentru ţara mea,S-o apere şi s-o păzeascăDe toate relele din ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu