Motto:
(Şi iar mă chemi spre tine, cu zâmbetul curat,
Un curcubeu îţi creşte pe-un deget inelar,
Aş vrea să zbor spre tine şi totuşi ce păcat
Că tu nu ştii să-mi dai decât lacrima-n dar...)
Eu, clipă-nsingurată
Eu, clipă-nsingurată cu gene-ncercănate
Orfană de iubire, de-atâta resemnare
Azi mă strecor cu teama-n păduri abandonate
Şi ce de toamnă-mi creşte la margini de hotare!
Nu mă ascunde-n verde şi-n seva fără luturi
Când obosită-mi caut un dor de primăvară!
Am mai pierdut un cântec în zborul alb de fluturi
Şi cum mai plânge vara când macii mor pe-afară!
Ne-a dăruit iubirea un vin dulceag, de toamnă
(Era o zi senină, în pauză de vânt)
Am închinat cu tine şi prea-frumoasa doamnă,
Dar ai ucis iubirea şi dorul cu-n cuvânt...
Te-aş fi adus la mine, aşa fără de vise
Să învăţăm cuminte cum, zborul e în doi
Şi nopţile, în zile şi dimineţi să ni se
Transforme în lumină şi-n zori pictaţi de noi...
Apocalipsa urlă în vorbe şi-n morminte
(S-a strecurat vicleană cu un blestem de foc)
Cum sângerează ura ascunsă în cuvinte
Şi iele se dezbracă cu îngeri la un loc!
Şi nu-nţeleg cum, ruga nu mai urcă la stele
Când lumânarea arde la capăt de dureri.
Tu mă cuprinzi cu cerul şi braţele-n atele
Nu mai ajung la mine şi totuşi, zbor îmi ceri...
(Şi iar mă chemi spre tine, cu zâmbetul curat,
Un curcubeu îţi creşte pe-un deget inelar,
Aş vrea să zbor spre tine şi totuşi ce păcat
Că tu nu ştii să-mi dai decât lacrima-n dar...)
Eu, clipă-nsingurată
Eu, clipă-nsingurată cu gene-ncercănate
Orfană de iubire, de-atâta resemnare
Azi mă strecor cu teama-n păduri abandonate
Şi ce de toamnă-mi creşte la margini de hotare!
Nu mă ascunde-n verde şi-n seva fără luturi
Când obosită-mi caut un dor de primăvară!
Am mai pierdut un cântec în zborul alb de fluturi
Şi cum mai plânge vara când macii mor pe-afară!
Ne-a dăruit iubirea un vin dulceag, de toamnă
(Era o zi senină, în pauză de vânt)
Am închinat cu tine şi prea-frumoasa doamnă,
Dar ai ucis iubirea şi dorul cu-n cuvânt...
Te-aş fi adus la mine, aşa fără de vise
Să învăţăm cuminte cum, zborul e în doi
Şi nopţile, în zile şi dimineţi să ni se
Transforme în lumină şi-n zori pictaţi de noi...
Apocalipsa urlă în vorbe şi-n morminte
(S-a strecurat vicleană cu un blestem de foc)
Cum sângerează ura ascunsă în cuvinte
Şi iele se dezbracă cu îngeri la un loc!
Şi nu-nţeleg cum, ruga nu mai urcă la stele
Când lumânarea arde la capăt de dureri.
Tu mă cuprinzi cu cerul şi braţele-n atele
Nu mai ajung la mine şi totuşi, zbor îmi ceri...



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu