Aproape Unul, ed. Pim, Iaşi, 2015 Mariana Rogoz Stratulat

Esenţa lumii se reduce la elementele opuse, aflate în permanentă confruntare: pozitiv/negativ, masculinFEMININ, noapte/zi.

Fascinată de existenţa lor, mi-am lăsat imaginaţia să creeze o lume în care contradicţiile să fie suprimate prin reunirea lor. Iubirea este cea care le împacă ducând la armonie. Armonia contrariilor sau cum ar spune Cusanus, “Coincidentia oppositorum”.

Povestea refacerii întregului se ţese cu fir de iubire în placheta de versuri “Aproape Unul”, apărută la ed. PIM, Iaşi, acum câteva zile.

Mulţumesc doamnei Cezarina Adamescu, semnatara Prefeţei,  pentru dăruirea cu care a citit versurile, a ascultat cuvântul  şi apoi a scris despre dorinţa celor două fiinţe prezente în mai toate poemele din plachetă (Eu – Tu; Ea – El) de a se găsi, căutându-se continuu pentru a deveni aproape… Unul.

Mulţumesc doamnei Rodica Rodean (Asociaţia Universul Prieteniei) pentru implicarea sinceră în tehnoredactarea şi tipărirea volumului.

Grafica e realizată de: Maria Otilia Hodină

Cartea a apărut cu sprijinul Primăriei oraşului Panciu. Mulţumiri domnului primar Iulian Nica.

********

Descântece de iubire

Este cât se poate de interesant cum reuşeşte Mariana Rogoz Stratulat să sintetizeze în câteva versuri, mergând până la geneza cuvântului, iubirea, lacrima şi elementele naturale: pământul, cerul, apa, vântul, dar mai ales, Lumina, Timpul, ca entităţi primordiale create de Dumnezeu în folosul omului. Autoarea pune în antiteză pe propria terezie, “Zâmbet, bucurie, senin, libertate” cu “Lacrimi, tristeţe, cenuşiu, închisoare” din care e alcătuită însăşi viaţa. Chintesenţa trăirii este ceea ce creăm noi înşine, ceea ce rămâne: “Murim în privire, / trăim într-o carte…”

            Volumul reprezintă un mozaic liric bine structurat, a cărui temă principală este iubirea, principiile Yin şi Yang, alb şi negru, foc şi apă, bărbat şi femeie. Pe aceste contraste care se atrag, autoarea brodează imagini metaforice proaspete. Cartea este cărarea spre trecutul populat de eu şi de tu „pe tâmpla visului pierdut”, pe care autoarea încearcă să-l recompună din imagini sugestive în care persoanele se contopesc rămânând una. Desigur, aceasta nu fără întrebările existenţiale care par a-i urmări pe protagonişti: „Cine sunt eu? Cine eşti tu?” Căutarea continuă a celuilalt poate face trimitere la Cântarea Cântărilor, cel mai frumos poem de iubire scris vreodată. Un joc dibaci care face parte din fascinanteleJOCURI ale iubirii, atât de gustate de protagonişti: „Cine sunt eu? Cine eşti tu? / Te cauţi şi mă găseşti / în pasul căprioarei / spre izvor, / în liniştea adâncă / din umbra clipelor, / în timpul tolănit / la porţile luminii, / în zborul alb, / cu doruri, / ţâşnit / din ciutura / fântânii… / Mă caut şi te găsesc / în palma cerului / cântând / cu ciocârlia, / în şoapta brazilor / scriindu-ţi poezia, / în gândul unui an / ieşit din calendar, / în flacăra aprinsă, / demult, / de-un vechi amnar // Cine mai eşti tu? Cine mai sunt eu?” (Ochii din cuvinte).

            Pe această osatură, Mariana Rogoz Stratulat a alcătuit o poveste în versuri, în care:“Eu – o literă / ce te îmbrăţişează / precum liana copacul / în adormirea frunzelor. / Tu – un sunet / ce-mi leagănă florile / precum oceanul / ascunderea comorilor. / Iubirea suntem / Eu şi Tu / – flăcări ce ard / în felinarul timpului” (Eu şi tu – Iubire).

            Spiritul ludic sporeşte emoţia şi prospeţimea iubirii. Unul din jocurile erotice este jocul de-a copacii: „Hai să ne jucăm… / Hai să ne jucăm de-a copacii! / Eu îţi cuprind / cu ramurile mele / durerile înmuguririi / unui surâs pe cer. / Tu îmi umbreşti / cu trunchiul tău /taina ghiocului ascuns / în iarba arsă de dor. / Eu îţi botez / cu frunzele mele / lacrimile înfloririi /unei priviri trufaşe. / Tu îmi răsfiri / cu rădăcinile tale / anii din clepsidra de lumină / scursă dintr-un con de umbră. / Hai să ne jucăm de-a tu şi eu!” (Suflet de cocor – 2011).  Neasemuit joc de-a nemuritul fiindcă dragostea îţi dă acest sentiment etern. Un alt joc minunat este “De-a timpul”: Tu eşti în viaţa mea, / tu eşti timpul! / Eu sunt viaţa / şi sunt în timpul tău! / Noi trăim în iubirea cuvintelor: / ne-am născut din aer, / am ars ca pasărea Pheonix / şi am renăscut ca perle/ în marea Timpului./ (Ochii din cuvinte – 2014)

            Motive arhetipale, cel al Păsării Phoenix, cel al copacului, motivul clepsidrei, cel al zborului spre eternitate…toate sunt folosite în mod admirabil. Poveşti vechi de când lumea, dar atât de proaspete…” Ne preschimbam / în lumină / – două jumătăţi / închipuind / o pasăre…” (Dans).

            Sensibilă şi romanţioasă, autoarea volumului a dorit o carte în care toţi îndrăgostiţii să se regăsească în visul de iubire, din care nu rămân în amintire decât cele trei: “vis, /sărut, / iertare” (Îmbrăţişare).

            Şi cine ar refuza o asemenea ofrandă din iubire?

Dar, mai presus de toate acestea, dorul de senin, dorul de zbor împreună, setea de Înalt, dorul de armonie şi de lumina aceea plăpândă, la care jinduim fiecare.

Ca şi perechea primordială a protopărinţilor noştri, poeta îşi simte universul populat doar de fiinţa iubită:

“Tu şi Eu /– aproape Unul – / trăim, / murim, / trăim… / Ne naştem – murim / Ne naştem / într-o anume zi! / Izgoniţi / din gândul tatălui ceresc / ne adăpostim / mai întâi / în pântecele mamei. / Apoi sărim, / strigând după ajutor, / în cămaşa de cânepă / a vieţii. / Ne spălăm / de toate orele / cu lacrimile cerului / păşind semeţi /prin galaxii şi nebuloase. / Destrămăm / pânza tăcutelor iubiri / pierzându-ne timpul / fără rost, / mâncându-ne / unii pe alţii… // Murim / într-o altă zi / luând cu noi /toate durerile lumii!” (Ne naştem, murim).

            Şi de ce altceva ar avea nevoie omul care să-l facă fericit?

Cartea poate fi un panaceu pentru durerile lumii, pentru cei nefericiţi şi singuri, pentru cei trişti care nu mai văd în viaţă un dar de la Dumnezeu.

Ea îi poate ajuta să treacă mai departe şi să vadă picătura aceea deVIE Lumină, la care jinduim fiecare…

Ceea ce nu e puţin, dimpotrivă.

Cezarina Adamescu

12 Mai 2015