Baladă vrăjită pe un stâlp înflorit - Camelia Radulian
Leagă, Doamne, vântu-n iesle
și mă-ncuie-ntr-o copită
cu cinci maici de crânguri murge
și cu jar trosnind sub plită;
Doamne, de-un potop frumos,
cu doi miei de câmp de mure,
leagă ochii mei să-ndure
dorul ei de vin lutos.
Leagă-mă de mine, Doamne,
cu tăciune stins pe râuri,
cum şi ea, pe greabăn frâuri
mi-a tot pus din colţ de ochi
și mi-a răsucit prin oase
verzi spărturi de lemne coapte
și-mi tot rupe, şi-mi tot coase
ploi de ea prin mâl de nopţi.
Leagă-mă ca pe o toamnă
de un stâlp de mânăstire
și-mi citeşte din Psaltire
cu doi ochi subţiri de hoț,
cu doi ochi subțiri de doamnă;
să nu plec, să nu mă fure
cu tot sufletul din mine
ca pe-o cană cu afine,
ca pe-un braţ de flori la porţi.
Leagă, Doamne, dacă poţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu