Toamnă-n toamnă... e prea greu...
Violetta Petre
Doctore, mă doare toamna, mi-a pătruns adânc în piept,
S-a cazat în partea stângă și să fac infarct aștept.
Deși este încă vară,-n mine, plouă cadențat,
Bate vânt de pustnicie și-n jelanii, greu mă zbat.
Ce ravagii, ce demență, când încerc să mă ascund
Tot în mine... peste toamnă dau în cel mai surd afund.
Și din cap până-n picioare, toamna mi-a făcut veșmânt
Doar din frunze-abandonate pe o lacrimă de gând...
Zloata-mi curge pe sub piele, seluri se-ntâlnesc în cord
Și o mare de tristețe e cu vremea-n dezacord...
Ochii mei nu văd albastrul și nici movu-n trandafiri
Și tu, biet poem de jale, abia poți să mai respiri...
Doctore, scoate-o din mine și arunc-o-n veșnicii,
Să gust mustul tămâioasei cu miresmele din vii!
Fă, cumva, să-i văd splendoarea în culori dumnezeiești!
O fi toamna pod spre iarnă, dar nu poți să n-o iubești...
Vreau și eu s-o strâng în brațe și în versuri s-o îmbrac
Nu, să o hulesc întruna, ca pe-un anotimp sărac...
Că-i bogată-n toate cele, generoasă ca un sfânt
Numai eu nu-i simt brianța nici în cer, nici pe pământ...
Iartă-mi, toamnă, neputința de-a picta-năuntrul meu
Frumusețea ta reală! Toamnă-n toamnă, e prea greu...
09.10.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu