Dor nestins
Prezentul nu-mi aduce mângâiere,
Timpul își poartă roba arbitrar,
Te-a luat spre nemurire în tăcere
Și telefonul sună acum mai rar.
Nu înțeleg "ce s-a-ntâmplat moncher",
De ce te-ai hazardat în primăvară,
Să pleci atât de grabnic către cer,
Voiai să vizitezi Delta Lunară ?
Pe aici cum știi. Aceleași vechi cutume,
Se-ndreaptă omenirea spre abis,
Războaie, pandemii, perfidă lume
Și un haos general de nedescris.
Am auzit că îngeri ți se-nchină,
Că ești acolo sus un fel de Zeu,
Că-ți duci eternitatea în lumină
Și-i cânți din când în când lui Dumnezeu.
Că te-ai fi contopit cu universul,
Că treci cu nonșalanță peste ere,
Că nu există aversul și reversul
Și nu sunt la hotare bariere.
Că te tot plimbi pe ape cristaline,
În lotca Lunii cu joben și frac,
Mie îmi e nespus de dor de tine
Și nu știu Raul clipa cum s-o-mpac.
Chiar dacă conversăm mereu în gând
Și muzica-ți ascult în permanență,
Nu va putea iluzia nicicând,
Să umple terebranta ta absență.
De dor nestins mocnește focu-n vatră,
Fântânile pe alocuri au secat,
Chitara stă-ntr-un colț dezacordată,
De când în alte spații te-ai mutat.
Atât de multe mai aveai de spus,
Atât de multe mai aveam să-ți spun,
Ia-ți o-nvoire de la Cel De Sus
Și vino pe pământ cu Moș Crăciun.
Cristi Velicu 15.10.2022
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu