CORINA-ROTH

 "Si cand nu pot sa ma rog, iubesc mai mult.Iubesc si sarut maini ce candva m-au ranit. Poate pe nedrept.

Ochi ce m-au judecat. Poate pe nedrept.

Inimi ce m-au alungat. Poate pe nedrept.

Iubesc si imbratisez, tare tare de tot, orice suflet ce m-a facut candva sa plang. Poate pe nedrept.

Iubesc si sarut usor peste orice rana facuta candva de cei ce m-au iubit prea putin. Sau prea mult. De cei ce m-au inteles prea putin. Sau deloc. Si multumesc, cu iubire, in gand. Pentru rana ce m-a invatat sa zbor. Pentru suferinta ce m-a facut sa caut bucuria pe care nu ti-o poate lua nimeni.

Si dupa ce iubesc in gand tot ce ar fi in mod normal mai greu de iubit, iubesc asa, pur si simplu, un necunoscut.

Iubesc un copil ce plange asta seara, cu lacrimi grele, nestiute si nesterse de nimeni aici pe pamant. Adunate sus in ceruri, in cosuletele acelea cu lacrimi curate de jertfa purtate de ingeri spre rai.

Iubesc si mangai in gand omul bolnav ce priveste pe geamul spitalului trecatorii, dorindu-si sa mai fie ca ei.

Iubesc si invelesc in gand batranul sarac ce a adormit in sfarsit intins langa chioscul de ziare, bucuros ca iarna mai intarzie putin. Bucuros pentru painea calda pe care a capatat-o asta seara. Bucuros ca luna i-a zambit, mare ca un dovleac, asa cum era in copilarie. Bucuros ca parca asta seara nu se mai simte atat de singur si de al nimanui.

Iubesc si mangai in gand batranica de la tara, ce adoarme singura in casuta ei, cu grija zilei de maine, cu teama pentru pamantul ei de care nu stie ce se va alege de maine incolo, cu dor de copii si de nepotii ei pe care nu i-a mai vazut de atatia ani. O invelesc usor si o sarut pe frunte in gand, asa cum ar saruta-o nepoata ei, de-ar fi aici, dandu-i usor la o parte suvita alba de pe fruntea brazadat de riduri. Rostim impreuna Tatal Nostru in soapta si o tin de mana pana adoarme , in sfarsit linistita.

Iubesc inima femeii care asta seara plange de prea multa iubire ce nu-si gaseste locul intr-o lume prea saraca de suflet. Sterg in gand lacrima de sange a altei femei ce iubeste un barbat pe care l-a intalnit prea tarziu. Si o sterg si pe a lui, cel ce adoarme cu ea in gand. Iubesc lacrima iubirii lor imposibile, ce se duce si ea in rai, in cosuletul cu lacrimi purtat de ingeri. De data asta de ingeri mai mari. Iubesc sufletul trist al altei femei ce se simte atat de singura incat daca nu ar fi credincioasa s-ar sinucide... si iubesc mainile muncite ale unei mame, epuizate dupa o zi daruita toata altora...zi in care nu a avut timp nici sa se aseze cateva clipe. Iubesc inima barbatului dezamagit care a realizat astazi ca femeia adorata nu era Dulcineea. Sterg in gand lacrima altuia care a fost tradat de cea de la care se astepta cel mai putin. Cand se astepta mai putin. Iubesc inima pustoaicei de liceu care adoarme in sughituri de plans ca baiatul de care e indragostita n-a vazut-o nici azi...Iubesc atatea inimi ce sangereaza acum, parca mai mult la cea tarziu din noapte...

Chiar daca ei nu stiu, ii iubesc. Asa, de nicaieri, din necunoscut.

Caci uneori nu pot sa ma rog. Si atunci, iubesc mai mult.

E atata nevoie de iubire in lume.....Chiar daca pare sa vina de nicaieri, din necunoscut.

Iubirea e iubire, isi face ea drum....Catre atatea inimi ce adorm asta seara plangand. Si poate totusi vreuna din inimi va zambi. Ca de-o mangaiere venita de nicaieri, din necunoscut. Si poate va adormi, totusi, astazi, zambind. Fara sa stie de ce. Fara sa stie ca o inima ce astazi nu s-a putut ruga, s-a hotarat, pur si simplu, sa iubeasca mai mult. Asa, un necunoscut.

Alexandra Svet