CORINA-ROTH

 La mulţi ani, Mariana Mihuț!🌺

„Talentul este un dar pe care din păcate nu putem să-l lăsăm prin testament şi nici să-l facem cadou la naştere”

S-a născut pe 7 noiembrie 1942, în Bucureşti. A absolvit Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, promoţia 1964. O actriţă incredibilă, de o imensă valoare, un adevărat „diamant” al teatrului şi filmului românesc.

♥️Mariana Mihuţ este o actriţă care-şi cunoaşte puterile, care ştie tot timpul ce o aşteaptă şi cu măsuri ştiute doar de ea croieşte hainele personajelor sale în aşa fel încât să devină unice, de neuitat.

A juca teatru este o profesie care se face zi de zi, până la sfârşeală, până la plictis, până la sublim. Pe scenă Mariana Mihuţ explodează în fiecare seară în mii de fărâme care se înfig în noi, spectatorii, cei care păstrăm aceste mici fărâme, seminţe de lumină pentru mai târziu, când sufletul nostru va avea nevoie.

Ceea ce face Mariana Mihuţ, această năucitoare actriţă, această forţă a naturii, este tocmai acest lucru. Se devotează profesiei pe care o iubeşte de peste 50 de ani fără să obosească.

Cel mai mare succes cinematografic românesc „Pădurea spînzuraţilor”, avea să fie şi debutul unui cuplu fascinant, cel al Marianei Mihuţ cu Victor Rebengiuc. Atunci cînd maestrul Liviu Ciulei a ales-o pentru rolul viitoarei soţii a lui Apostol Bologa, Mariana Mihuţ încă nu jucase pe scenă. Era studentă. 

Cea care avea să devină o remarcabilă actriţă de teatru a început cu cinematograful. Mărturiseşte chiar că preferă să se uite la filme (dacă se poate de Ingmar Bergman), dar totuşi să joace seară de seară în faţa unui public viu.

Mariana Mihuţ şi-a amintit cum s-au născut spectacolele de legendă, cum au apărut problemele şi bucuriile în regimul comunist. „Din fericire a fost o perioadă în care mâncam teatru pe pâine… În <<O scrisoare pierdută>> o să simţiţi Zeul Teatrului, pe Ciulei, şi nu acele frustrări ale timpului. 

Spectacolul imprimat în 1982 a avut de fapt premieră în 1972. Atunci, Tipătescu era jucat de Toma Caragiu, iar Zoe de Rodica Tăpălagă. A venit nenorocirea din 77, Toma s-a prăpădit, iar doamna Rodica a plecat la Teatrul Mic şi cred că nici nu a vrut să joace fără Toma. Aşa i-am înlocuit, eu şi Victor.”

Un alt moment important din spectacol a fost povestit cu natureleţe de actriţă. „Victor nu a întârziat niciodată la un spectacol în viaţa lui. La imprimare a întârziat. 

Eu strigam în scenă, după ce citeam scrisoarea… 

Fănică nu apărea. Am mai spus o dată, mai tare. Atunci mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Am ieşit din scenă şi am gonit până la cabine. Victor stătea liniştit de vorbă cu Caţavencu. 

O să vedeţi pe imprimare o pauză atât de mare cum nu s-a mai văzut în Caragiale. Lumea din sală a crezut că asta e viziunea lui Ciulei.”

Pe vremea aceea, în televiziune nu se folosea peliculă color decât la evenimentele sportive. „Tudor Vornicu a subtilizat cred de la Sport şi aşa a fost înregistrată color”.

A jucat în peste 30 de piese de teatru şi în cinematografie… „Cum vă place?”, „Nunta lui Figaro”, „Visul unei nopți de iarnă”, „Mincinosul”, „Bună seara domnule Wilde”, „Revizorul”, 

„A douăsprezecea noapte”, „Pygmalion”, „Pescărușul”, „Furtuna”, „O scrisoare pierdută”, „Teatrul comic”, „Vizita bătrânei doamne”, „Victor sau copiii la putere”, „Copilul îngropat”, „O batistă în Dunăre”, „Levantul”, „Mutter Courage”, „Unchiul Vanea”, „Căsătoria”, „Îngropaţi-mă pe după plintă”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Tatăl fantomă”, „Nunta mută”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Balanţa”, „Moartea unui artist”, 

„De ce trag clopotele, Mitică?”, „Un echipaj pentru Singapore”, 

„Ultima frontieră a morţii”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Tănase Scatiu”, „Cadavrul viu”, „Capcana”, „Păcală”, „Diavolul şi bunul Dumnezeu”, etc.

A interpretat, de asemenea, numeroase roluri în teatru radiofonic şi teatru TV. Popularitatea ei se vede în sala de teatru, unde are un public plin de respect, îndrăgostit de arta scenică şi care vine să o vadă nu o dată sau de două ori, ci de multe, multe ori.

Întâlnirea cu Lucian Pintilie în „Revizorul” de Gogol în 1972 a fost, într-adevăr, unul dintre cadourile pe care le-a primit de la viaţă. Crede în continuare că este regizorul care i-a marcat cariera artistică şi căruia îi este profund recunoscătoare ca, de la întâlnirea cu el, a luat-o pe drumul pe care se simţea cel mai bine.

În aprilie 2009 la Gala Premiilor Uniter, Mariana Mihut a primit premiul pentru cea mai bună actriţa în rol principal pentru rolul regelui „Lear” din tragedia shakespeariană cu acelaşi nume, spectacol montat la Teatrul Bulandra (al şaselea trofeu UNITER din carieră).

Sursa

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0JQN8ghoKK8re8GpMxTpoAmDEnP7h93CvA28o6TCohNxLSNephPWkHcrhsrQMBRMRl&id=100039928824119

„Talentul este un dar pe care din păcate nu putem să-l lăsăm prin testament şi nici să-l facem cadou la naştere”

În anul 2011, i s-a conferit Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță.

„Sunt fericită că sunt sănătoasă. Mă bucur când întâlnesc oameni care sunt generoşi şi buni, care oferă celorlalţi din preaplinul lor”, afirma marea actriţa cu ocazia primirii premiului.

Sursa