.jpg)
Ioan Luchian Mihalea, fondatorul şi conducătorul grupului vocal „Song”, al corului de copii „Minisong” (din care făceau parte, printre atâţia alţii, Alina Sorescu, Dana Rogoz, Gianina Corondan, membrii grupului pop TOP M /Nicu, Jan, Vali Costache/), ar fi împlinit, astăzi, 15 decembrie, 71 de ani…
În primăvara anului 1989, Mihalea a pus bazele noului şi efemerului grup (1989/1990) intitulat „Bazar”, un fel de frate mai mic al celor două deja existente, format în exclusivitate din elevi ai „Școlii Populare de Artă” din Bucureşti – printre ei numărându-se Paula Mitrache, Mihaela Sălceanu, Nana Cnejevici, Florina Danalache, Felicia Truţia, Magdalena Cuşă, Cătălin Munteanu, Cătălin Magdalinis, Ioana Nanasi, Valentin Rupiţă etc., aflați, pe atunci, la început de carieră; cu respectivul grup participă în spectacole la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Casa Studenților „Grigore Preoteasa”, „Sala Radio” din capitala României.
Căsătorit cu Adina Mihalea, aveau un băieţel/Ionuţ; soţia şi copilul locuiau în Piteşti, artistul îşi petrecea mare parte a timpului în Bucureşti. Continua să viseze. În data de 20 octombrie 1993, primise răspuns afirmativ din partea Consiliului Local (Sector 6) pentru construirea unui castel destinat copiilor, în parcul „Moghioroş”, dar lucrurile nu mergeau aşa cum şi-ar fi dorit. Profesor la „Hyperion”, încerca disperarea şi dezamăgirea provocate de capitalismul sălbatic post-decembrist, de faptul că că nu mai are susţinere pentru activitatea corală; în plus, se văzuse nevoit să cânte într-un restaurant, onorariul pe o săptămână fiind mai mare decât salariul lui lunar de profesor de muzică. Unii afirmă că ducea şi o viaţă secretă, de „homosexual”, construită cu mult tact, discreţie şi teamă în anii comunismului, după evenimentele din decembrie 1989.
*
Duminică, 28 noiembrie 1993, după o repetiţie încărcată de veselie, şi-a încredinţat partiturile colegilor, spunându-le în treacăt: „ (…)probabil trebuie să mi se întâmple ceva rău”. Ioan Luchian Mihalea a mers acasă, acolo unde a primit un telefon de la Gavrilă Nelu Florian; ultimul l-a anunţat că „îi va face o vizită” în cursul zilei următoare…
*
Pe 30 noiembrie 1993, dispeceratul Poliţiei municipiului Bucureşti, sesizat telefonic de comiterea unui omor, într-un apartament din „Drumul Taberei”, victima fiind cunoscutul dirijor, compozitor şi solist, a deplasat la faţa locului o echipă (procuror, medic legist, specialişti criminalişti), care avea să constate următoarele: uşa de acces era întredeschisă şi prezenta urme de sânge pe partea exterioară şi interioară, cheia fiind găsită în broască, pe interior. În primul hol al locuinţei au fost identificate mai multe pete de sânge, inclusiv o urmă de stratificare creată de un obiect de încălţăminte. În al doilea hol al locuinţei a fost găsit cadavrul artistului, prezentând urme de lovituri create de un corp ascuţit, taietor, precum şi mai multe echimoze. În dormitor lucrurile erau răvăşite, fiind descoperite mai multe urme de sânge… Dacă ar fi să credem ripvip.wordpress.com, în ziua de 29 noiembrie 1993, la 18:35, Oanță, așa cum îi spuneau prietenii, deschidea uşa apartamentului său, invitând doi indivizi în casă/îndeosebi pe Nelu Florian Gavrilă, cunoscut în cercul homosexualilor (ar fi întreţinut relaţii cu Mihalea, dar „idila” s-ar fi încheiat la începutul anului 1993 din cauza geloziei victimei, a unor neînţelegeri de natură financiară, după cum avea să consemneze poliţia) şi exprimându-şi surprinderea faţă de prezenţa lui Ionel Păun. „Mi-am pus boxul metalic pe mâna dreaptă, pe sub mănuşă şi am început să îl lovesc şi eu în faţă pe Mihalea. Ne aflam pe holul de la intrarea în casă, pe lângă uşa de la bucătărie, când Gavrilă l-a lovit ultima oară cu letconul în cap, iar Mihalea s-a dezechilibrat şi a căzut lângă uşa de la intrare cu capul orientat spre uşa de la debara. Eu l-am tras pe Mihalea de picioare prin sufragerie până în holul de lângă baie, iar Gavrilă mergea după mine. L-am lăsat pe Mihalea în holul respectiv şi l-am mai lovit de câteva ori cu pumnul în piept, iar Gavrilă l-a lovit cu letconul tot în cap. M-am dus apoi la baie şi mi-am spălat mănuşile albastre de sânge, pentru că nu puteam să plec cu ele aşa murdare. De asemenea, am dat cu apă şi pe petele de sânge aflate pe hainele cu care eram îmbrăcat. În timp ce mă spălam, Gavrilă a strigat la mine şi mi-a zis să vin la el în sufragerie. L-am văzut când a smuls un cablu de alimentare electrică de la un aparat pe care l-a înfăşurat în jurul gâtului lui Mihalea. El mi-a zis să trag de un capăt al cablului, dar eu am refuzat iniţial. Însă el a insistat şi am tras de un capăt. Cablul s-a rupt la un capăt, dar Gavrilă a adus un alt cablu pe care l-a înfăşurat în jurul gâtului lui Mihalea, dar de capetele acestuia am tras foarte puţin”, avea să declare, mai târziu, Ionel Păun. În intervalul 19:00-19:30, vecinii aud ţipetele de ajutor ale victimei, dar, în maniera plină de grotesc, de nepăsare şi de laşitate, nu intervin. La ora 19:30, criminalii părăsesc locuinţa lui Mihalea; furaseră din casa victimei un aparat video, un radiocasetofon, o cameră de filmat, o combină muzicală, un lănţişor, o brăţară şi o verighetă de aur, un ceas de mână, o geacă şi pantaloni de blugi, sumele de 400 dolari şi 30.000 lei, un portofel, o geantă de fâş de culoare neagră. Paradoxal, cei doi criminali nu erau înscrişi în cazierul judiciar, munceau, nu aveau trai parazitar, nu trăiau din furtișaguri. A doua zi dimineaţă, administratorul blocului a intrat în apartament, apoi a anunţat vecinii şi poliţia; trupul lui Ioan Luchian Mihalea a fost găsit pe podeaua din casă; cadavrul era aproape dezbrăcat, iar în jurul gâtului avea cablul folosit la strangulare.
S-a vorbit despre „o întreagă reţea homosexuală”, despre faptul că, din cauza numelor sonore, anchetatorii s-ar fi grăbit să închidă cazul; Ioan Luchian Mihalea (15 decembrie 1951 – 29 noiembrie 1993), înmormântat în Cimitirul „Bellu” din București, ar fi fost homosexual, supoziţie contestată de soția acestuia, susținută, insidios, de ucigașii Nelu Florian Gavrilă și Ionel Păun, condamnați la închisoare pe viață (închiși, iniţial, în Penitenciarul Giurgiu). La 8 ani de la încarcerare, Gavrilă trecea din regimul de „maximă siguranţă” (îi include pe cei cu pedepse mari), în cel „închis”; după alţi 5 ani a ajuns printre deţinuţii care beneficiau de avantajele regimului „semideschis”; se afirmă că nu a avut nicio abatere, nu a provocat/nu a fost implicat în niciun incident (dar judecătorii, care se pronunţaseră asupra cererii de eliberare condiţionată, l-au contrazis şi i-au amintit că a primit o sancţiune în 1996); transferat la Penitenciarul Găeşti, a participat la diverse activităţi educative. Miercuri, 18 februarie 2015, a fost eliberat…
text: Nicolae Tomescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu