Rezultatele obținute de români la Jocurile Olimpice Paris 2024, ziua 12:
𝐊𝐀𝐈𝐀𝐂 𝐂𝐀𝐍𝐎𝐄
Canoistul Cătălin Chirilă a concurat în seria a treia a probei de canoe simplu 1000 de metri și a terminat primul, cu timpul de 3:44.75,nou record olimpic.Chirilă s-a calificat direct în semifinalele programate pe 9 august, în aceeași zi cu finala olimpică.
𝐇𝐀𝐋𝐓𝐄𝐑𝐄
Medalie de argint pentru Mihaela Cambei la categoria 49 kg!
Mihaela, antrenată de Adrian Ionescu și Valeriu Calancea, a ridicat 205 kg la total. Cu 93 kg la stilul smuls și 112 kg la stilul aruncat, Mihaela s-a situat a doua în clasament după Zhou Zhihui din China, care a stabilit un nou record olimpic cu 206 kg ridicate la total.
𝐋𝐔𝐏𝐓𝐄
Andreea Beatrice Ana a câștigat în primul tur din concursul de lupte libere feminin, în limitele categoriei 53 kg. Românca a dominat lupta cu Mariana Drăguțan din Republica Moldova și s-a impus cu scorul 5-0.
În sferturile de finală ,Andreea Ana a fost învinsă de Lucia Yamileth Epez Guzman,scor final 0-7.Calificarea sportivei din din Ecuador în finala de lupte feminin din limitele categorie 53 kg o trimite pe Andreea Ana în recalificări. Sportiva noastră va lupta mâine în recalificări, de la ora 12 cu Hyo Gyong Choe din Republica Populară Coreeană.În caz de victorie, românca se va lupta pentru medalia de bronz.
𝐀𝐓𝐋𝐄𝐓𝐈𝐒𝐌
Andrea Miklos nu a prins finala la 400 de metri, clasându-se pe locul 5 în cea de-a doua semifinal.Miklos a terminat pe 15 la general, cu timpul de 50,78 de secunde.
Alin Firfirică a aruncat 64,45 de metri la prima încercare, în finala de la aruncarea discului. Aceasta a fost și cea mai bună reușită a sa, care nu i-a permis, însă, să ajungă în finală, clasându-se pe locul 11.
sursă foto: Shutterstock
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu