.jpg)
A fost odată un An bătrân și înțelept, care avea patru fiice. Fiecare dintre ele venea pe rând să îngrijească lumea și să-i schimbe înfățișarea.
Cea dintâi fiică era Primăvara. Ea purta o rochie verde, împodobită cu flori colorate. Oriunde pășea, copacii înmugureau, iar păsările se întorceau din țările calde.
A doua fiică era Vara. Despre ea se spunea că era cea mai strălucitoare dintre surori. Părul ei avea culoarea grâului copt, iar ochii îi sclipeau asemenea cerului senin. Când venea Vara, soarele urca sus pe boltă și își revărsa lumina peste câmpuri, păduri și ape.
Vara iubea oamenii și petrecea mult timp printre ei. Îi ajuta pe agricultori să coacă lanurile de grâu și să umple livezile cu cireșe, caise și piersici. Copiii o așteptau cu nerăbdare, pentru că aducea vacanța, jocurile în aer liber și zilele lungi în care râsetele răsunau până seara târziu.
În fiecare dimineață, Vara pornea într-o plimbare prin lume. Mângâia florile cu raze aurii și picta câmpurile în nuanțe de galben și verde. Lacurile străluceau ca oglinzile, iar pădurile ofereau umbră răcoroasă celor care se adăposteau de căldură.
Dar Vara nu era doar veselă și luminoasă. Ea știa că pentru ca roadele să fie bogate, uneori trebuia să cheme norii și ploaia. Atunci cerul se întuneca pentru scurt timp, tunetele răsunau, iar picăturile de apă udau pământul însetat. După furtună, Vara zâmbea din nou, iar curcubeul apărea ca o punte colorată între cer și pământ.
Celelalte două fiice ale Anului erau Toamna, care aduna recoltele și colora frunzele în auriu și ruginiu, și Iarna, care acoperea lumea cu zăpadă și aducea liniștea serilor lungi.
Totuși, dintre toate surorile, Vara rămânea pentru mulți cea mai iubită. Ea era anotimpul luminii, al belșugului și al bucuriei, fiica cea de-a doua a Anului, care transforma fiecare zi într-o sărbătoare a naturii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu