🌿 Legenda Turiței
Demult, pe când câmpiile de la marginea satelor erau pline de flori sălbatice, trăia o fată pe nume Tirița. Era săracă, dar avea un dar pe care nimeni nu-l putea cumpăra: oriunde pășea, lăsa în urmă bunătate.
În fiecare dimineață culegea flori și le împărțea bătrânilor, iar copiilor le împletea cununi. Nu păstra niciodată ce era mai frumos pentru ea.
Într-o vară, satul a fost lovit de o secetă grea. Florile s-au ofilit, iar câmpiile au rămas pustii. Oamenii au început să-și piardă speranța.
Tirița s-a rugat în fiecare seară ca pământul să înverzească din nou.
Într-o noapte, o bătrână necunoscută i-a apărut în vis și i-a spus:
— Frumusețea adevărată nu este cea care strălucește o zi, ci cea care îi ajută pe ceilalți să meargă mai departe.
Dimineața, fata a pornit desculță pe câmpul uscat. Acolo unde lacrimile ei atingeau pământul, răsărea o plantă firavă, cu flori mici și delicate, dar cu semințe care se prindeau ușor de haine, de lână și de blana animalelor. Astfel, planta era purtată din loc în loc și ajungea să înverzească ogoarele, drumurile și marginile pădurilor.
Oamenii au numit-o tiriță, după numele fetei care nu și-a dorit niciodată bogății, ci doar ca pământul să fie din nou plin de viață.
De atunci, bătrânii spun că, atunci când vezi tirița agățându-se de hainele tale, nu este o întâmplare. Ea îți amintește să iei cu tine o faptă bună și să o duci mai departe, așa cum semințele ei călătoresc din loc în loc.
Fiindcă binele, asemenea tiriței, prinde rădăcini acolo unde găsește o inimă deschisă.
Sursa
Internet



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu