CORINA-ROTH

 S-au împlinit 106 ani de la nașterea și 25 de ani de la plecarea în eternitate a profesoarei mele de literatură universală, Zoe Dumitrescu Bușulenga. Un om de la care am învățat enorm, nu numai de la catedră, ci și mult dincolo, un dincolo care a ținut până la trecerea sa „în lumea celor vii”. Un om cu care împărtășesc dezamăgirea terifiantă a degradării lumii de aici. 

Câteva mărturii ale Maicii Benedicta pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă.

„Am avut un duhovnic care m-a introdus în esenţa rugăciunii – părintele Ghe-orghe Chiriac. Era un om extraordinar, doctor în teologie la Strasbourg. Făcu-se o puşcărie amarnică şi era bătrîn. Mare credincios. Şi de la el am început să aflu de rugăciunea inimii. Ştia că eu o iubesc foarte mult pe Maica Domnului şi îmi spunea: “Încearcă, şi cînd te uiţi la icoana ei, du imaginea ei în inimă şi întoarce-o înapoi în minte. Fă gimnastica asta ca să-ţi faci liberă calea pentru mai tîrziu, să-ţi curăţeşti inima pentru Mîntuitorul”.

Noul Testament l-am citit destul de devreme, fiind sătulă de literatura care nu zideşte. Îmi place expresia Apostolului Pavel: “Toate-mi sînt îngăduite, dar nu toate zidesc”.

Prin ’75 veneam vara în vacanţă la Văratec împreună cu Valeria Sadoveanu, prietena mea, părintele [Bartolomeu] Anania, Lili Teodoreanu, dirijorul Horia Andreescu, Horia Bernea. Am avut o viaţă culturală foarte plină. […] Venea multă lume la colocviul “Eminescu”: Părintele Mina Dobzeu, Părintele Teofil Pârâian, Teodor Codreanu, Părintele Justin Pârvu – cel care m-a călugărit pe mine. Am o stimă uriaşă pentru Părintele [Justin]; el are o concepţie care nu prea place: “Eu tund în monahism bărbaţi şi femei intelectuale în special şi îi trimit în luptă, ca acolo unde ne ducem să-L prezentăm pe Mîntuitorul, să-L mărturisim”. În 31 August 2002 ştiţi că au vrut să-l ucidă şi a murit bietul celă-lalt bătrîn. Dar bine că l-a apărat Dumnezeu!

Sufăr cumplit din cauza vremurilor în care trăiesc, pentru că se contestă valori-le româneşti. Era să fac infarct cînd a apărut în Dilema pagina aia albă cu mia de lei cu Eminescu şi în interior articolele lui Patapievici, Paleologu, etc. Elita românească îşi calcă în picioare valorile. Este posibil, cînd ai un geniu ca aces-ta?! … un interviu de Daniel Corbu: “Eminescu, un idiot al naţiunii”. Am cre-zut că mor! Cum să mă mai fac bine în condiţiile astea? Atît cît neamul ăsta îşi bate joc de el, de noi ne batem joc. Mai rămîne să-l calce şi pe Brîncuşi… Bla-ga nu e iubit, Arghezi nu e iubit, de Ion Barbu nici nu se pomeneşte… Cei de azi sînt post-modernişti, asta e boala mea! Cînd aud de post-modernişti mi se urcă sîngele în cap. S-a uitat limba. Nu se mai ştie limba, nu se mai vorbeşte corect româneşte. Omenirea contemporană a pierdut Verticala. Îmi scrie Virgil Radulian: “Din cauza asta este terminată sub raport spiritual. O umanitate ter-minată spiritual se va termina şi sub raport fizic.” Cînd văd ce cataclisme se petrec… astea nu sunt decît avertismente. Sodoma şi Gomora erau nişte copii faţă de noi, faţă de murdăria şi ticăloşia în care am ajuns. Cît priveşte patima banului, toţi sunt înnebuniţi, ca turbaţi… Şi în sărăcia asta îngrozitoare, cînd oamenii mor de foame, aruncă copiii că n-au cu ce să-i crească, aştia cu mili-ardele, cu piscinele!… Ce să mai vorbim de erotomanie! Nu ne alarmăm, nu vă alarmaţi împotriva a ceea ce se petrece? Educaţia sexuală în clasele prima-re, e posibil?! Religia nu e obligatorie, dar aia e obligatorie… De la şapte ani? Cică să aibă condiţie fizică, să ştie să se apere… Ce să apere, bre? Să se apere de-un şoarece la opt ani? Nu vă daţi seama ce se întîmplă? Tentaţia e foarte mare. Cu cît copilul e mai firav şi mai inocent, cu atît pică mai repede. Ce fa-cem, am înnebunit? Nuntă între homosexuali, nuntă între femei? Ce-i asta, un-de suntem? Nu pentru mine spun, ci pentru neamul ăsta nenorocit pe care-l vezi căzînd în mocrila crasă a materiei. E îngrozitor, societate de consum, de patimi! Unde mai este duhovnicia noastră românească?

În 1947 ne-am trezit că pierdem tot. Ni s-au luat casele, pămînturile, tata a pierdut şi pensia, a trebuit să-l ascund, pentru că fusese subsecretar de stat în guvernul Maniu din 1929, alt frate era considerat criminal de război, o soră a mamei avusese soţul împuşcat în munţi de Securitate… Eu am rămas pur şi simplu pe drum. A fost o perioadă pînă în 1964 în care am trăit un infern cul-tural. Încercam în toate felurile să eludăm, făceam seminarii cu analiză de text – am martori studenţi din atîtea generaţii – făceam o chestie cu totul împotriva programei analitice şi a voinţei şefiei catedrei. Biblia figura ca primă carte în Bibliografia dată de mine. Dumnezeu mi-a ajutat pentru că nu ştiu cum am izbutit, certîndu-mă cu toţi. Au zis: “Doamna Zoe, cum puneţi Biblia?!” Le-am spus: “Dragii mei, nu obiectaţi, căci înseamnă că sunteţi completamente inculţi. Biblia este cea mai mare carte a umanităţii, fără ea nu se poate. Crezi, nu crezi, este altceva, dar trebuie s-o cunoşti”. Şi atunci le închideam gura. Am avut multe dificultăţi şi piedici. (A trebuit) să punem pe prima pagină un citat din Ceauşescu sau mai ştiu eu din ce, şi după aceea înăuntru noi puneam ce doream. Aşa am publicat Cioran, Vulcănescu, Eliade, pînă şi romanul lui Blaga. Iată că găseam nişte modalităţi, era un fel de samizdat. Dar cum altfel am fi putut transmite nişte adevăruri de cultură, nişte texte fundamentale, nişte nume extraordinare? Voiam să vină Eliade în ţară şi spuneam: “Tineretul nos-tru are nevoie de prezenţa lui Mircea, să ştie că existăm ca atare în spiritualita-tea lumii, că Mircea este un unicat”. Şi părintele Andrei Scrima a zis: “N-o să vină în ţara ruşilor”. Şi n-a venit, deşi i-a părut rău, cum de altfel cred că sufe-ră şi Enescu pe lumea cealaltă, că i s-a călcat dorinţa de a fi înmormîntat în pămîntul patriei. […] M-am lăsat condusă întotdeauna Dumnezeu pentru că am încercat să fac Voia Lui atîta vreme cît mi-am făcut desăvîrşit datoria. Ce poate mai mult să spună un om despre el?”

Primele trei fotografii sunt capturi din spectacolul Centenarului Cella Delavrancea din 1987.

Sursa

Internet