.jpg)
Se spune că tata e unul dintre cei mai singuri oameni din familie. Și, din păcate, de multe ori înțelegem asta abia când nu mai este. Cât trăiește, tata trebuie să știe, să poată, să rezolve. Nu sunt bani? Găsește el. S-a stricat ceva? Repară el. Ai o problemă? „Lasă că vorbesc cu tata.” De parcă omul ăla venise pe lume cu o trusă de scule într-o mână, portofelul în cealaltă și toate răspunsurile vieții prin buzunare.
Și tata ducea. Facturi, oboseală, frici, griji și probleme despre care poate n-am aflat niciodată. Dacă îl întrebai ce are, răspunsul era simplu: „N-am nimic.”
Ce mincinoși frumoși au fost tații noștri…
Îi durea spatele — „trece”. Îi durea sufletul — „sunt obosit”. Nu mai aveau bani — „voi să fiți bine”. Le era frică — „lasă, mă, că rezolvăm.”
Iar noi îi credeam nemuritori.
Până într-o zi când omul pe care îl sunai de fiecare dată când nu știai ce să faci devine omul pe care ai da orice să-l mai poți suna o singură dată.
Și atunci nu-ți lipsesc lucrurile mari. Îți lipsește vocea lui, un „Ai ajuns?”, un sfat pe care atunci nu voiai să-l auzi, chiar și eterna ceartă că ai lăsat lumina aprinsă.
Culmea ironiei, după ce moare tata începi și tu să stingi becurile prin casă. Nu neapărat pentru factură, ci pentru că încă îl auzi undeva în tine: „Ce facem aici, mă? Iluminăm tot cartierul?”
Și râzi. Dar cu nodul acela în gât pe care numai dorul știe să-l facă.
Dacă tata încă este lângă tine, sună-l. Nu aștepta ziua lui, Crăciunul sau vreun motiv important. Întreabă-l simplu: „Tată, tu ești bine?” Și dacă spune „da”, întreabă-l încă o dată. Tații au prostul obicei să spună că sunt bine chiar și atunci când viața le stă cu bocancii pe suflet.
Iar dacă tata nu mai este, vorbește despre el. Râzi de glumele lui, păstrează-i vorbele și, când viața te pune în genunchi, amintește-ți ce ți-ar fi spus:
„Hai, mă, ridică-te… rezolvăm noi.”
Doar că acel „noi” doare altfel acum.
Pentru că tata n-a fost niciodată de fier. A fost doar un om care a dus mai mult decât a spus și a arătat mai puțin decât a simțit.
Cât trăiesc, tații ne țin de mână. După ce pleacă, ne țin din amintiri.
Iar dorul de tata nu trece. Doar înveți să trăiești cu el… și să mai stingi câte un bec prin casă, să nu te certe de acolo de unde e.#mungysshan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu